Ca urmare a sesizărilor primite din partea locuitorilor de pe Aleea Crizantemelor, echipele Hidro Prahova au efectuat verificări în teren pentru identificarea cauzelor care pot influența nivelul de presiune din zonă.
În urma acestor verificări, s-a decis intervenția pe strada Griviței, unde există indicii privind o pierdere de apă la nivelul rețelei, situație care poate afecta alimentarea corespunzătoare a consumatorilor din proximitate.
Lucrările au ca scop îmbunătățirea parametrilor de funcționare ai sistemului și creșterea presiunii apei pentru utilizatorii din zona Aleea Crizantemelor.
Echipele noastre monitorizează în continuare situația și vor interveni ori de câte ori este necesar pentru asigurarea unei furnizări cât mai bune a apei potabile.

