Index consum apă


Consum apă

Pentru înregistrarea corectă și eficientă a consumului de apă, puteți transmite indexul de pe contor la unul din numerele de telefon :

0800.800.820 – GRATUIT în rețeaua TELEKOM

0244.522.820 – TARIF NORMAL în orice RETEA

Serviciul este disponibil începând cu data de 25 și până în ultima zi a fiecărei luni.Pentru a putea transmite indexul autocitit, este necesar să introduceți codul de utilizator.Acesta se află pe factură, sub denumirea COD AUTOCITIRE.

Codul poate fi solicitat și la sucursala de care apartineți sau pe adresa de e-mail: relatiiclienti.autocitiri@hidroprahova.ro

Cum citim corect contorul şi cum transmitem indexul

Având în vedere că în instalații se regăsesc contoare de apă cu diferite tipuri de afișaj, citirea acestora se efectuează de la stânga la dreapta, începând de la primul număr până la capătul din dreapta, dacă în acea fereastră sunt numere întregi, fără zecimale.

Indexul care trebuie citit este reprezentat de cifrele scrise cu culoarea neagră pe cadran.

Subdiviziunile metrului cub nu se citesc, acestea fiind de regulă de culoare roșie sau marcate prin ace indicatoare în partea de jos a cadranului.

Exemple contoare:

În cazul acestui contor, se citesc toate cele cinci cifre de culoare neagră înscrise în decupajul din partea superioară a cadranului.  Subdiviziunile metrului cub sunt reprezentate de ceasurile mici din partea de jos a cadranului, marcate cu inscripţiile „x 0.0001, x 0.001, x 0.01, x 0.1” și nu se citesc.

Pentru acest contor, utilizat cu precădere în condominii/blocuri, se citesc primele cinci cifre de culoare neagră înscrise în decupajul din partea superioară a cadranului. Cifrele roșii reprezintă subdiviziunile metrului cub. Citirea acestora nu este necesară.

Notă:HIDRO Prahova S.A. îşi rezervă dreptul de a nu utiliza pentru facturare indexul transmis, dacă se constată că este necesară efectuarea unei citiri de către reprezentantul societății. Asigurarea accesului la contor este singura cale de a oferi un serviciu corect facturat şi posibilitatea de a avea un control asupra consumurilor.

 

Sari la conținut