OPRIRI APĂ – Intervenții, Lucrări și Reparații


Anunţuri lucrări / opriri apă

AVARII:

Comuna Telega – întrerupere temporară a furnizării apei pe Șoseaua Nouă pentru remedierea unei avarii la branșament

HIDRO PRAHOVA S.A. informează abonații din comuna Telega că, în satul Telega, pe strada Șoseaua Nouă, a fost identificată o avarie la un branșament, fiind necesară intervenția echipelor tehnice pentru remedierea acesteia.

Pentru desfășurarea intervenției în condiții corespunzătoare, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul orar 10:00 – 12:00, cu posibilitate de prelungire, în funcție de evoluția lucrărilor din teren.

Vor fi afectați parțial abonații care locuiesc pe strada Șoseaua Nouă.

Reluarea furnizării apei se va realiza treptat, după finalizarea intervenției și stabilizarea sistemului de distribuție.


Comuna Tomșani – întrerupere temporară a furnizării apei în satele Tomșani și Măgula pentru remedierea unei avarii la conducta de distribuție a apei

HIDRO PRAHOVA S.A. informează abonații din comuna Tomșani că, în satul Tomșani, a fost identificată o avarie la conducta de distribuție a apei, fiind necesară intervenția echipelor tehnice pentru remedierea acesteia.

Pentru desfășurarea intervenției în condiții corespunzătoare, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul orar 09:45 – 13:00, cu posibilitate de prelungire, în funcție de evoluția lucrărilor din teren.

Vor fi afectați abonații din satele Tomșani și Măgula.

Reluarea furnizării apei se va realiza treptat, după finalizarea intervenției și stabilizarea sistemului de distribuție.




IGIENIZĂRI REZERVOARE:

Lucrări programate pentru igienizarea rezervorului de apă Ologeni – întrerupere temporară a furnizării apei în satele Ologeni și Tătărăi




PROGRAM FURNIZARE APĂ:

Orașul Plopeni – program temporar de furnizare a apei, în contextul avariei produse pe sistemul de aducțiune operat de ESZ Prahova

Program de furnizare a apei potabile în comunele Ciorani, Fântânele și Vadu Săpat




LUCRĂRI DE INVESTIȚII – POSIBILE DEFICIENȚE ÎN FURNIZAREA APEI POTABILE:

MUNICIPIUL CAMPINA

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, în această perioadă, în municipiul Câmpina se desfășoară lucrări de retehnologizare și automatizare a infrastructurii de alimentare cu apă, în cadrul contractului PH-CL-12 – „Execuție lucrări de retehnologizare, automatizare la stațiile de tratare, rezervoare, stații de pompare Câmpina, Bănești, Telega și Provița de Sus”.

Pe durata desfășurării acestor lucrări, în intervalul orar 23:00 – 05:00, pot fi înregistrate fluctuații ale presiunii apei sau chiar întreruperi temporare ale furnizării apei potabile, în special în zonele situate la cote mai înalte (ex. Cartierele Muscel și Câmpinița) din partea de nord a municipiului Câmpina..

Echipele HIDRO PRAHOVA S.A. și ale antreprenorului desemnat depun toate eforturile pentru limitarea efectelor asupra furnizării și restabilirea rapidă a parametrilor normali de funcționare a sistemului.

Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin pe durata desfășurării acestei investiții, care are ca scop modernizarea infrastructurii și creșterea siguranței serviciului de alimentare cu apă în municipiul Câmpina.

În cazul în care sunt identificate probleme prelungite privind alimentarea cu apă, vă rugăm să le semnalați Dispeceratului HIDRO PRAHOVA S.A. – telefon 0724 299 614.


ORAȘUL SINAIA

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, în această perioadă, în orașul Sinaia se desfășoară lucrări de reabilitare a sursei de apă și a stației de tratare a apei potabile Valea Dorului, în cadrul contractului CL-13: „Reabilitare surse de apă, aducțiune, stații de tratare și rezervoare în orașele Sinaia și Comarnic”.

Pe durata acestor lucrări, în intervalul orar 00:00 – 06:00, se vor înregistra lipsă de apă potabilă și fluctuații de presiune, în cartierelor Izvor și Platou Izvor. Echipele HIDRO PRAHOVA S.A. și ale antreprenorului desemnat depun toate eforturile pentru limitarea acestor efecte și restabilirea rapidă a parametrilor normali de furnizare.

Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin pe durata desfășurării acestei investiții, care are ca scop îmbunătățirea calității și siguranței serviciului de alimentare cu apă în orașul Sinaia.În cazul în care sunt identificate probleme prelungite în alimentare, vă rugăm să le semnalați la Dispeceratul HIDRO PRAHOVA S.A. – telefon 0724 299 614.


COMUNA TELEGA

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, în această perioadă, în comuna Telega se desfășoară lucrări de modernizare la bazinele de înmagazinare a apei potabile, în cadrul contractului CL-12: „Execuție lucrări de retehnologizare, automatizare la stațiile de tratare, rezervoare, stații de pompare Câmpina, Bănești, Telega, Provița de Sus”.
Pe durata acestor lucrări, în zonele mai înalte ale localității pot apărea sincope în furnizarea apei potabile sau fluctuații de presiune, în special în intervalele orare cu consum ridicat. Echipele HIDRO PRAHOVA S.A. și ale antreprenorului desemnat depun toate eforturile pentru limitarea acestor efecte și pentru restabilirea rapidă a parametrilor normali de furnizare.
Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin pe perioada desfășurării investiției, care are ca scop îmbunătățirea calității și siguranței serviciului de alimentare cu apă în comuna Telega.
În cazul în care sunt identificate probleme prelungite în alimentare, vă rugăm să le semnalați la Dispeceratul HIDRO PRAHOVA S.A. – telefon 0724 299 614.




RESTRICȚII DE CONSUM:
ATENȚIE !

!!! Precizare importantă !!!

Afișarea zilnică a acestor informări este realizată în baza recomandărilor DSP Prahova până la confirmarea încadrării în parametrii prevăzuți de OG 7/2023.

NU reprezintă apariția unor noi probleme de contaminare.



În urma notificărilor primite de la Direcția de Sănătate Publică Prahova (DSP Prahova), societatea HIDRO PRAHOVA S.A. informează cetățenii din localitatea Mănești că a fost instituită interdicția de consum al apei distribuite, ca urmare a depășirii valorilor admise ale unor parametri chimici în probele analizate.

Ca urmare a constatării neconformităților, DSP Prahova a dispus interzicerea consumului apei furnizate de HIDRO PRAHOVA S.A. în localitatea Mănești, până la remedierea completă a situației.

‼️ Apa distribuită în Mănești NU POATE FI FOLOSITĂ pentru băut sau pentru gătit.

⚠️ ATENȚIE: Arsenul nu poate fi eliminat prin fierberea apei!

 


HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, potrivit notificării primite din partea Direcției de Sănătate Publică a Județului Prahova, în urma monitorizării de audit a calității apei potabile, s-a constatat o creștere a concentrației nitriților (azotiților) în rețeaua de distribuție din comuna Balta Doamnei – zona Cișmea Peco, sat Lacul Turcului.

Ca urmare, se interzice utilizarea apei pentru:

  • băut;
  • prepararea formulelor de lapte reconstituit;
  • prepararea ceaiurilor;
  • gătit.

 Interdicția se aplică în mod special următoarelor categorii de consumatori:

  • copiii cu vârsta de până la 3 ani;
  • femeile care alăptează;
  • persoanele vârstnice.Apa poate fi utilizată pentru spălare, evacuarea apelor uzate fecaloid-menajere sau alte activități ce nu presupun contactul direct cu alimentele.

În sprijinul consumatorilor afectați, HIDRO PRAHOVA S.A. va asigura distribuirea de apă potabilă pentru băut și gătit prin amplasarea de containere de tip IBC (PEID/HDPE), omologate pentru produse alimentare, amplasate în zonele afectate.

❗Atenție: Fierberea apei nu este indicată, deoarece duce la creșterea concentrației de nitriți.

 Aceste măsuri rămân valabile până la revenirea parametrilor apei în limitele de potabilitate prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman.


HIDRO PRAHOVA S.A. informează abonații din comuna Albești-Paleologu că, în urma monitorizării operaționale a calității apei potabile, au fost înregistrate depășiri ale parametrilor indicatori Amoniu (NH4+) și Fier (Fe)în rețeaua de distribuție din comuna Albești- Paleologu – surse Albești și Cioceni.

Aceste depășiri sunt de natură telurică (legate de compoziția naturală a solului și a apei subterane) și nu reprezintă rezultatul unei poluări recente, de tip accidental sau punctual.

Efecte posibile: din cauza indicatorului Fier, apa poate prezenta colorare brun-roșiatică, fără a implica un risc pentru sănătate.

HIDRO PRAHOVA S.A. a dispus măsuri de remediere și monitorizare suplimentară a calității apei, în conformitate cu instrucțiunile DSP Prahova.

Vă vom informa imediat ce rezultatele analizelor vor confirma încadrarea în limitele prevăzute de legislația în vigoare.


Poienarii Burchii – informare privind utilizarea apei din rețeaua publică

 


În urma unei informări transmise telefonic de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, în cadrul activității de monitorizare de audit a calității apei potabile, HIDRO PRAHOVA S.A. informează abonații din comuna Gherghița că a fost semnalată o depășire a limitei admise pentru parametrul chimic Nitriți în punctul de prelevare „Rețea Robinet Primărie – comuna Gherghița”.

Ca urmare a acestei situații și în conformitate cu recomandările DSP Prahova, HIDRO PRAHOVA S.A. instituie măsuri restrictive privind utilizarea apei pentru consum uman în zona afectată.

Apa NU este recomandată pentru consum uman (băut, prepararea hranei etc.).

Apa poate fi utilizată pentru spălare, uz menajer și alte activități care nu implică prepararea alimentelor.

Fierberea apei nu este recomandată, deoarece poate conduce la creșterea concentrației de nitriți.

HIDRO PRAHOVA S.A. a dispus măsuri imediate pentru remedierea situației, inclusiv:

  • efectuarea operațiunilor de purjare și spălare a rețelei de distribuție;
  • spălarea, igienizarea și dezinfecția rezervorului de apă din cadrul stației Gherghița;
  • asigurarea unei dezinfecții corespunzătoare a apei;
  • intensificarea monitorizării calității apei prin prelevarea de probe suplimentare din rețea și din sursa de apă brută;
  • colaborarea permanentă cu DSP Prahova până la revenirea parametrilor în limitele prevăzute de legislația în vigoare.

Aceste restricții se vor menține până la confirmarea, prin analize repetate, că apa distribuită se încadrează din nou în parametrii de potabilitate.

HIDRO PRAHOVA S.A. monitorizează permanent situația și va informa consumatorii imediat ce valorile înregistrate vor reveni în limitele admise.


S.C. HIDRO Prahova S.A. își cere scuze pentru disconfortul creat și asigură că întreprinde toate demersurile pentru remedierea situației.

Distribuie anunțul!

Sari la conținut