OPRIRI APĂ – Intervenții, Lucrări și Reparații


Anunţuri lucrări / opriri apă

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, în orașul Mizil, în cadrul Contractului PH-CL-6 – Execuție rețele de alimentare cu apă și canalizare, se vor executa lucrări de conectare a branșamentelor la noua conductă de alimentare cu apă pe strada Tohani.

Pentru realizarea intervențiilor, furnizarea apei potabile va fi întreruptă mâine, 30 ianuarie 2026, în intervalul orar 09:00 – 16:00, cu posibilitate de prelungire, în funcție de evoluția lucrărilor.

Vor fi afectați abonații care locuiesc pe strada Tohani, în zona Cartier, precum și pe cei din cartierul Fefelei.

Reluarea furnizării apei se va face treptat, după finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a noilor conducte.

Lucrările fac parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Prahova, în perioada 2014–2020”, proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014–2020, Axa Prioritară 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor.


Orașul Băicoi – întrerupere furnizare apă în vederea conectării la conducta nouă de pe strada Patinului

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, în orașul Băicoi, strada Paltinului, se intervine pentru conectarea la noua conductă de apă.

Pentru această intervenție, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul orar 16:00 – 17:30, cu posibilitate de prelungire, în funcție de evoluția intervenției.

Vor fi afectați de această oprire abonații care locuiesc pe strada Paltinului. 


Comuna Posești, sat Nucșoara de Jos – oprire furnizare apă în vederea înlocuirii unui tronson pe conducta de distribuție a apei – REMEDIAT ORA 14:00

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, în comuna Posești, sat Nucșoara de Jos, s-a procedat pentru înlocuirea unui tronson pe conducta de distribuție a apei.

Pentru această intervenție, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul orar 12:30 – 15:30, cu posibilitate de prelungire, în funcție de evoluția intervenției.

Vor fi afectați abonații care locuiesc în satele Nucșoara de Jos și Nucșoara de Sus.


Orașul Slănicoprire furnizare apă din cauza unei avarii la căminul de apometru, pe străzile Cremenea și Ștefan cel Mare

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, în orașul Slănic, pe străzile Cremenea și Ștefan cel Mare, a fost identificată o avarie la căminul de apometru.

Pentru remedierea situației, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul orar 11:30 – 13:30, cu posibilitate de prelungire.

Vor fi afectați parțial abonații care locuiesc în cartierul Groșani.


Comuna Dumbrăvești, sat Plopeni Sat – oprire furnizare apă din cauza unei avarii la un branșament, pe strada Principală

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, în comuna Dumbrăvești, sat Plopeni Sat, pe strada Principală, s-a produs o avarie la un branșament al rețelei de alimentare cu apă.

Pentru remedierea avariei, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul orar 11:15 – 12:15, cu posibilitate de prelungire, în funcție de evoluția intervenției.

Vor fi afectați parțial abonații care locuiesc pe strada Principală.


Municipiul Câmpinaoprire furnizare apă din cauza unei avarii pe conducta de distribuție, pe strada Pictor Nicolae Grigorescu

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, în municipiul Câmpina, pe strada Pictor Nicolae Grigorescu, a fost identificată o avarie pe conducta de distribuție a apei.

Pentru remedierea situației, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul orar 09:30 – 11:30, cu posibilitate de prelungire.

Vor fi afectați abonații care locuiesc pe strada Pictor Nicolae Grigorescu, precum și în satul Poiana Câmpina, din comuna Poiana Câmpina.


Orașul Breaza, Bazinul Hidrojet – oprire furnizare apă în vederea înlocuirii unei pompe la Stația de Pompare a Apei Potabile 4

Actualizare: Din motive tehnice, timpul de întrerupere a furnizării apei se prelungește până la ora 20:00, cu posibilitate de prelungire


HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, în orașul Breaza, la Bazinul Hidrojet, s-a procedat pentru înlocuirea unei pompe la SPAP 4.

Pentru această intervenție, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul orar 09:15 – 13:15, cu posibilitate de prelungire, în funcție de evoluția intervenției.

Vor fi afectați abonații care locuiesc pe străzile Caraiman, Parâng, Victoriei, Carierei, Ocinei – parțial, 1 Mai, Bucegi, Câmpului, Plaiului, Carpați, Mărășești și cartierul Valea Târsei.


Orașul Mizil – oprire furnizare apă pentru cuplare branșamente pe conducta nouă, pe strada Tohani

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, în orașul Mizil, pe strada Tohani, se desfășoară lucrări de cuplare a branșamentelor pe conducta nouă de distribuție.

În aceste condiții, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul orar 09:00 – 12:00, cu posibilitate de prelungire, în funcție de evoluția lucrărilor.

Vor fi afectați abonații care locuiesc pe strada Tohani, zona Cartier și cartierul Fefelei


Comuna Gherghița, sat Gherghița – oprire furnizare apă din cauza unei avarii la un branșament, pe strada Principală

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, în comuna Gherghița, sat Gherghița, pe strada Principală, s-a produs o avarie la un branșament al rețelei de alimentare cu apă.

Pentru remedierea avariei, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul orar 08:30 – 11:30, cu posibilitate de prelungire, în funcție de evoluția intervenției.

Vor fi afectați parțial abonații care locuiesc pe strada Principală.


Comuna Poienarii Burchii – oprire furnizare apă din cauza unei defecțiuni electrice la stația de pompare, sat Ologeni(continuare) – REMEDIAT ORA 10:30

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, în comuna Poienarii Burchii, satul Ologeni, a apărut o problemă tehnică la contorul electric al furnizorului de energie electrică.

Din această cauză, furnizarea apei potabile a fost întreruptă începând de ieri, 28.01.2026, ora 22:30, iar întreruperea se menține și astăzi, 29.01.2026, până la ora 09:00, cu posibilitate de prelungire, în funcție de evoluția lucrărilor.

Vor fi afectați abonații care locuiesc în satele Ologeni și Tătărăi.


ORAȘUL SINAIA

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, în această perioadă, în orașul Sinaia se desfășoară lucrări de reabilitare a sursei de apă și a stației de tratare a apei potabile Valea Dorului, în cadrul contractului CL-13: „Reabilitare surse de apă, aducțiune, stații de tratare și rezervoare în orașele Sinaia și Comarnic”.

Pe durata acestor lucrări, în intervalul orar 00:00 – 06:00, se vor înregistra lipsă de apă potabilă și fluctuații de presiune, în cartierelor Izvor și Platou Izvor. Echipele HIDRO PRAHOVA S.A. și ale antreprenorului desemnat depun toate eforturile pentru limitarea acestor efecte și restabilirea rapidă a parametrilor normali de furnizare.

Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin pe durata desfășurării acestei investiții, care are ca scop îmbunătățirea calității și siguranței serviciului de alimentare cu apă în orașul Sinaia.În cazul în care sunt identificate probleme prelungite în alimentare, vă rugăm să le semnalați la Dispeceratul HIDRO PRAHOVA S.A. – telefon 0724 299 614.


COMUNA TELEGA

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, în această perioadă, în comuna Telega se desfășoară lucrări de modernizare la bazinele de înmagazinare a apei potabile, în cadrul contractului CL-12: „Execuție lucrări de retehnologizare, automatizare la stațiile de tratare, rezervoare, stații de pompare Câmpina, Bănești, Telega, Provița de Sus”.
Pe durata acestor lucrări, în zonele mai înalte ale localității pot apărea sincope în furnizarea apei potabile sau fluctuații de presiune, în special în intervalele orare cu consum ridicat. Echipele HIDRO PRAHOVA S.A. și ale antreprenorului desemnat depun toate eforturile pentru limitarea acestor efecte și pentru restabilirea rapidă a parametrilor normali de furnizare.
Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin pe perioada desfășurării investiției, care are ca scop îmbunătățirea calității și siguranței serviciului de alimentare cu apă în comuna Telega.
În cazul în care sunt identificate probleme prelungite în alimentare, vă rugăm să le semnalați la Dispeceratul HIDRO PRAHOVA S.A. – telefon 0724 299 614.

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că programul de furnizare a apei potabile pentru LOCALITĂȚILE BREAZA ȘI ADUNAȚI se menține și în perioada 01 – 31 ianuarie 2026.

Orașul Breaza și comuna Adunați – prelungire program furnizare apă

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că programul de furnizare a apei potabile pentru orașul Breaza și comuna Adunați se prelungește pentru perioada 01 – 31 ianuarie 2026., menținându-se același interval orar de întrerupere: 23:00 – 05:00.

Această măsură este necesară pentru gestionarea eficientă a volumelor de apă disponibile în sistemul local de alimentare, astfel încât să poată fi asigurată o distribuție echilibrată pentru toți consumatorii din zonă.

Totodată, din cauza poziționării în rețea și a presiunii insuficiente pe anumite tronsoane, unele zone vor fi alimentate cu apă mai târziu decât ora stabilită în programul de furnizare, în special cele deservite de Stația de Pompare SP4, oprirea urmând a se face la ora prevăzută pentru întreaga zonă.


ATENȚIE !


În urma notificărilor primite de la Direcția de Sănătate Publică Prahova (DSP Prahova), societatea HIDRO PRAHOVA S.A. informează cetățenii din localitatea Mănești că a fost instituită interdicția de consum al apei distribuite, ca urmare a depășirii valorilor admise ale unor parametri chimici în probele analizate.

Ca urmare a constatării neconformităților, DSP Prahova a dispus interzicerea consumului apei furnizate de HIDRO PRAHOVA S.A. în localitatea Mănești, până la remedierea completă a situației.

‼️ Apa distribuită în Mănești NU POATE FI FOLOSITĂ pentru băut sau pentru gătit.

⚠️ ATENȚIE: Arsenul nu poate fi eliminat prin fierberea apei!


HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, potrivit notificării primite din partea Direcției de Sănătate Publică a Județului Prahova, în urma monitorizării de audit a calității apei potabile, s-a constatat o creștere a concentrației nitriților (azotiților) în rețeaua de distribuție din comuna Balta Doamnei – zona Cișmea Peco, sat Lacul Turcului.

Ca urmare, se interzice utilizarea apei pentru:

  • băut;
  • prepararea formulelor de lapte reconstituit;
  • prepararea ceaiurilor;
  • gătit.

 Interdicția se aplică în mod special următoarelor categorii de consumatori:

  • copiii cu vârsta de până la 3 ani;
  • femeile care alăptează;
  • persoanele vârstnice.Apa poate fi utilizată pentru spălare, evacuarea apelor uzate fecaloid-menajere sau alte activități ce nu presupun contactul direct cu alimentele.

În sprijinul consumatorilor afectați, HIDRO PRAHOVA S.A. va asigura distribuirea de apă potabilă pentru băut și gătit prin amplasarea de containere de tip IBC (PEID/HDPE), omologate pentru produse alimentare, amplasate în zonele afectate.

❗Atenție: Fierberea apei nu este indicată, deoarece duce la creșterea concentrației de nitriți.

 Aceste măsuri rămân valabile până la revenirea parametrilor apei în limitele de potabilitate prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman.


HIDRO PRAHOVA S.A. informează abonații din comuna Albești-Paleologu că, în urma monitorizării operaționale a calității apei potabile, au fost înregistrate depășiri ale parametrilor indicatori Amoniu (NH4+) și Fier (Fe)în rețeaua de distribuție din comuna Albești- Paleologu – surse Albești și Cioceni.

Aceste depășiri sunt de natură telurică (legate de compoziția naturală a solului și a apei subterane) și nu reprezintă rezultatul unei poluări recente, de tip accidental sau punctual.

Efecte posibile: din cauza indicatorului Fier, apa poate prezenta colorare brun-roșiatică, fără a implica un risc pentru sănătate.

HIDRO PRAHOVA S.A. a dispus măsuri de remediere și monitorizare suplimentară a calității apei, în conformitate cu instrucțiunile DSP Prahova.

Vă vom informa imediat ce rezultatele analizelor vor confirma încadrarea în limitele prevăzute de legislația în vigoare.

!!! Precizare importantă !!!

Afișarea zilnică a acestor informări este realizată în baza recomandărilor DSP Prahova până la confirmarea încadrării în parametrii prevăzuți de OG 7/2023.

NU reprezintă apariția unor noi probleme de contaminare.


S.C. HIDRO Prahova S.A. își cere scuze pentru disconfortul creat și asigură că întreprinde toate demersurile pentru remedierea acestora.

Distribuie anunțul!

Sari la conținut