OPRIRI APĂ – Intervenții, Lucrări și Reparații


Anunţuri lucrări / opriri apă


Orașul Breaza, strada Carpați – furnizare apă cu presiune redusă din cauza unei avarii la conducta de distribuție

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că, în orașul Breaza, pe strada Carpați, se intervine pentru remedierea unei avarii la conducta de distribuție, fiind necesară reducerea presiunii apei potabile astăzi – 29 octombrie 2025, în intervalul orar 16:00 – 23:00, cu posibilitate de prelungire, până la finalizarea lucrărilor. În zonele înalte se pot confrunta inclusiv cu lipsa apei.

Vor fi afectați parțial abonații care locuiesc pe străzile Victoriei, Caraiman, Parâng, Carierei, Someș, Bucegi, Mărășești, precum și cartierul Valea Târsei.


Comuna Gornet, satul Gornet, strada Independenței – oprire furnizare apă din cauza unei avarii la conducta de distribuție

Actualizare: lucrarea a fost finalizată. – 12:50

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că, în comuna Gornet, satul Gornet, pe strada Independenței, se intervine pentru remedierea unei avarii la conducta de distribuție, fiind necesară oprirea furnizării apei potabile astăzi – 29 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00 – 14:00, cu posibilitate de prelungire, până la finalizarea lucrărilor.

Vor fi afectați abonații care locuiesc în zona Cartier Nou, străzile Independenței și Oprești – parțial.


Comuna Telega, satul Telega, strada Telega Vale – oprire furnizare apă din cauza unei avarii la conducta de distribuție

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că, în comuna Telega, satul Telega, pe strada Telega Vale, se intervine pentru remedierea unei avarii la conducta de distribuție, fiind necesară oprirea furnizării apei potabile astăzi – 29 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00 – 15:00, cu posibilitate de prelungire, până la finalizarea lucrărilor.

Vor fi afectați parțial abonații care locuiesc pe strada Telega Vale.


Municipiul Câmpina, strada Nicolae Bălcescu – oprire furnizare apă pentru execuție branșament

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că, în municipiul Câmpina, pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 40, se execută lucrări pentru realizarea unui branșament la rețeaua de distribuție, fiind necesară oprirea furnizării apei potabile astăzi – 29 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00 – 14:00, cu posibilitate de prelungire, până la finalizarea lucrărilor.

Vor fi afectați abonații care locuiesc pe străzile Ciobănași, Alunului, În Luncă și Bulevardul Nicolae Bălcescu.


Comuna Balta Doamnei, satul Lacul Turcului, DJ100B – oprire furnizare apă din cauza unei avarii la conducta de distribuție

Actualizare: lucrarea a fost finalizată. – 12:20

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că, în comuna Balta Doamnei, satul Lacul Turcului, pe DJ100B, se intervine pentru remedierea unei avarii la conducta de distribuție, fiind necesară oprirea furnizării apei potabile astăzi – 29 octombrie 2025, în intervalul orar 11:00 – 13:00, cu posibilitate de prelungire, până la finalizarea lucrărilor.

Vor fi afectați parțial abonații care locuiesc în satul Lacul Turcului.


Orașul Comarnic, strada Școlii – oprire furnizare apă din cauza unei avarii la conducta de distribuție

Actualizare: din cauza unor probleme tehnice apărute în timpul intervenției pentru remedierea avariei, perioada de întrerupere a furnizării apei se prelungește până la ora 18:00, cu posibilitate de prelungire.

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că, în orașul Comarnic, pe strada Școlii, nr. 29, se intervine pentru remedierea unei avarii la conducta de distribuție, fiind necesară oprirea furnizării apei potabile astăzi – 29 octombrie 2025, în intervalul orar 11:00 – 14:00, cu posibilitate de prelungire, până la finalizarea lucrărilor.

Vor fi afectați parțial abonații care locuiesc pe străzile Școlii și Valea Cândei.


Comuna Scorțeni, sat Bordenii Mici, strada Borcești – oprire furnizare apă pentru execuție branșament

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că, în comuna Scorțeni, satul Bordenii Mici, pe strada Borcești, se execută lucrări pentru realizarea unui branșament la rețeaua de distribuție, fiind necesară oprirea furnizării apei potabile astăzi – 29 octombrie 2025, în intervalul orar 10:30 – 11:30, cu posibilitate de prelungire, până la finalizarea lucrărilor.

Vor fi afectați abonații care locuiesc pe străzile Borcești, Valea Largă și Soarelui.


Comuna Cosminele – întrerupere furnizare apă din cauza lipsei de energie electrică

Actualizare: lucrarea a fost finalizată. – 12:10

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, în comuna Cosminele, va fi întreruptă furnizarea apei astăzi, 29 octombrie 2025,  în intervalul orar 10:30 – 12:30, cu posibilitate de prelungire.

Măsura este cauzată de o avarie pe rețeaua furnizorului de energie electrică.

Vor fi afectați parțial abonații care locuiesc în satele Cosmina de Sus și Poiana Trestiei.


Comuna Telega, strada Plai – oprire furnizare apă din cauza unei avarii la conducta de distribuție

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că, în comuna Telega, pe strada Plai, se intervine pentru remedierea unei avarii la conducta de distribuție, fiind necesară oprirea furnizării apei potabile astăzi – 29 octombrie 2025, în intervalul orar 10:00 – 12:00, cu posibilitate de prelungire, până la finalizarea lucrărilor.

Vor fi afectați parțial abonații care locuiesc pe strada Plai.


Orașul Mizil, strada Mihai Bravu – oprire furnizare apă din cauza unei avarii la conducta de distribuție

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că, în orașul Mizil, pe strada Mihai Bravu nr. 20, se intervine pentru remedierea unei avarii la conducta de distribuție, fiind necesară oprirea furnizării apei potabile astăzi – 29 octombrie 2025, în intervalul orar 09:30 – 12:00, cu posibilitate de prelungire, până la finalizarea lucrărilor.

Vor fi afectați abonații care locuiesc în cartierul Dallas.


Orașul Slănic, strada Slănicului – oprire furnizare apă pentru execuție branșament

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că, în orașul Slănic, pe strada Slănicului, se execută lucrări pentru realizarea unui branșament la rețeaua de distribuție, fiind necesară oprirea furnizării apei potabile astăzi – 29 octombrie 2025, în intervalul orar 09:30 – 12:30, cu posibilitate de prelungire până la finalizarea lucrărilor.

Vor fi afectați abonații care locuiesc pe străzile Slănicului și Bulevardul Muncii.


Orașul Breaza, strada Mihai Opriș – oprire furnizare apă din cauza unei avarii la conducta de distribuție

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că, în orașul Breaza, pe strada Mihai Opriș, se intervine pentru remedierea unei avarii la conducta de distribuție, fiind necesară oprirea furnizării apei potabile astăzi – 29 octombrie 2025, în intervalul orar 09:30 – 12:30, cu posibilitate de prelungire până la finalizarea lucrărilor.

Vor fi afectați abonații care locuiesc pe strada Mihai Opriș.


Orașul Breaza – oprire furnizare apă din cauza unei avarii la conducta de distribuție în zona Stației de Apă Nistorești

Actualizare: din cauza unor probleme tehnice apărute în timpul intervenției pentru remedierea avariei, perioada de întrerupere a furnizării apei se prelungește până la ora 16:30, cu posibilitate de prelungire.

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că, în orașul Breaza, la Stația de Apă Nistorești, se intervine pentru remedierea unei avarii apărute pe conducta de distribuție. Din acest motiv, este necesară oprirea furnizării apei potabile astăzi – 29 octombrie 2025, în intervalul orar 09:30 – 13:30, cu posibilitate de prelungire până la finalizarea lucrărilor.

Vor fi afectați abonații care locuiesc în cartierele Nistorești și Frăsinet.


Comuna Poiana Câmpina, strada Centru – oprire furnizare apă din cauza unei avarii într-un cămin de vane

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că, în comuna Poiana Câmpina, sat Poiana Câmpina, pe strada Centru, se intervine pentru remedierea unei avarii apărute într-un cămin de vane stradal. Din acest motiv, este necesară oprirea furnizării apei potabile astăzi – 29 octombrie 2025, în intervalul orar 09:30 – 10:30, cu posibilitate de prelungire până la finalizarea intervenției.

Vor fi afectați abonații care locuiesc pe străzile Centru și Uzinei.


orașul Bușteni, Castelul de Apă – oprire furnizare apă din cauza unor lucrări efectuate de furnizorul de apă Hidro Jepi

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, astăzi – 29 octombrie 2025,  în orașul Bușteni, în zona Castelului de Apă, se execută lucrări de montaj a unei electrovane, efectuate de furnizorul de apă Hidro Jepi, la rețeaua de distribuție a apei.

Furnizarea apei va fi întreruptă în intervalul orar 09:00 – 16:00, cu posibilitate de prelungire.

Vor fi afectați abonații care locuiesc pe străzile Bulevardul Libertății, Telecabinei, Caraiman, Aleea Silva, Unirii, Cuza Vodă, Jepi, Caporal Mușat, Paltinului, Fântânii, Valea Albă și Cartierul Palanca.

 


REDUCERE DEBIT APĂ POTABILĂ ÎN LOCALITĂȚILE CE SUNT ALIMENTATE DIN STA VOILA (începând cu 01 septembrie 2025, pentru o perioadă de max. 60 zile) – lucrări ESZ Prahova

Presiune redusă apă potabilă în orașul Băicoi (parțial)


COMUNA TELEGA – lipsă apă zone înalte, fluctuații de presiune în intervalele orare cu consum ridicat

HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, în această perioadă, în comuna Telega se desfășoară lucrări de modernizare la bazinele de înmagazinare a apei potabile, în cadrul contractului CL-12: „Execuție lucrări de retehnologizare, automatizare la stațiile de tratare, rezervoare, stații de pompare Câmpina, Bănești, Telega, Provița de Sus”.
Pe durata acestor lucrări, în zonele mai înalte ale localității pot apărea sincope în furnizarea apei potabile sau fluctuații de presiune, în special în intervalele orare cu consum ridicat.
Echipele HIDRO PRAHOVA S.A. și ale antreprenorului desemnat depun toate eforturile pentru limitarea acestor efecte și pentru restabilirea rapidă a parametrilor normali de furnizare.
Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin pe perioada desfășurării investiției, care are ca scop îmbunătățirea calității și siguranței serviciului de alimentare cu apă în comuna Telega.
În cazul în care sunt identificate probleme prelungite în alimentare, vă rugăm să le semnalați la Dispeceratul HIDRO PRAHOVA S.A. – telefon 0724 299 614.

 




HIDRO PRAHOVA S.A. informează că programul de furnizare a apei potabile pentru LOCALITĂȚILE BREAZA, ADUNAȚI, BĂNEȘTI (SATUL URLETA), se menține și în perioada 15 – 31 octombrie 2025.

Orașul Breaza și comuna Adunați – prelungire program furnizare apă

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că programul de furnizare a apei potabile pentru orașul Breaza și comuna Adunați se prelungește pentru perioada 15 – 31 octombrie 2025, menținându-se același interval orar de întrerupere: 23:00 – 05:00.

Această măsură este necesară pentru gestionarea eficientă a volumelor de apă disponibile în sistemul local de alimentare, astfel încât să poată fi asigurată o distribuție echilibrată pentru toți consumatorii din zonă.

Totodată, din cauza poziționării în rețea și a presiunii insuficiente pe anumite tronsoane, unele zone vor fi alimentate cu apă mai târziu decât ora stabilită în programul de furnizare, în special cele deservite de Stația de Pompare SP4, oprirea urmând a se face la ora prevăzută pentru întreaga zonă.


Comuna Bănești, satul Urleta – prelungire program furnizare apă

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că programul de furnizare a apei potabile în satul Urleta, comuna Bănești, se prelungește până la data de 31 octombrie 2025, menținându-se același interval orar de întrerupere: 22:30 – 06:00.

Această măsură este necesară pentru gestionarea echilibrată a distribuției apei pe durata lucrărilor de reabilitare care se desfășoară la cel de-al doilea bazin de stocare a apei potabile, în cadrul Contractului CL12 din cadrul “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Prahova, în perioada 2014-2020”, derulat de HIDRO PRAHOVA S.A.

Măsura va afecta parțial abonații din satul Urleta.


ATENȚIE !

În urma notificărilor primite de la Direcția de Sănătate Publică Prahova (DSP Prahova), societatea HIDRO PRAHOVA S.A. informează cetățenii din localitatea Mănești că a fost instituită interdicția de consum al apei distribuite, ca urmare a depășirii valorilor admise ale unor parametri chimici în probele analizate.

Ca urmare a constatării neconformităților, DSP Prahova a dispus interzicerea consumului apei furnizate de HIDRO PRAHOVA S.A. în localitatea Mănești, până la remedierea completă a situației.

‼️ Apa distribuită în Mănești NU POATE FI FOLOSITĂ pentru băut sau pentru gătit.

⚠️ ATENȚIE: Arsenul nu poate fi eliminat prin fierberea apei!


HIDRO PRAHOVA S.A. informează că, potrivit notificării primite din partea Direcției de Sănătate Publică a Județului Prahova, în urma monitorizării de audit a calității apei potabile, s-a constatat o creștere a concentrației nitriților (azotiților) în rețeaua de distribuție din comuna Balta Doamnei – zona Cișmea Peco, sat Lacul Turcului.

Ca urmare, se interzice utilizarea apei pentru:

  • băut;
  • prepararea formulelor de lapte reconstituit;
  • prepararea ceaiurilor;
  • gătit.

 Interdicția se aplică în mod special următoarelor categorii de consumatori:

  • copiii cu vârsta de până la 3 ani;
  • femeile care alăptează;
  • persoanele vârstnice.Apa poate fi utilizată pentru spălare, evacuarea apelor uzate fecaloid-menajere sau alte activități ce nu presupun contactul direct cu alimentele.

În sprijinul consumatorilor afectați, HIDRO PRAHOVA S.A. va asigura distribuirea de apă potabilă pentru băut și gătit prin amplasarea de containere de tip IBC (PEID/HDPE), omologate pentru produse alimentare, amplasate în zonele afectate.

❗Atenție: Fierberea apei nu este indicată, deoarece duce la creșterea concentrației de nitriți.

 Aceste măsuri rămân valabile până la revenirea parametrilor apei în limitele de potabilitate prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman.


HIDRO PRAHOVA S.A. informează abonații din comuna Albești-Paleologu că, în urma monitorizării operaționale a calității apei potabile, au fost înregistrate depășiri ale parametrilor indicatori Amoniu (NH4+) și Fier (Fe)în rețeaua de distribuție din comuna Albești- Paleologu – surse Albești și Cioceni.

Aceste depășiri sunt de natură telurică (legate de compoziția naturală a solului și a apei subterane) și nu reprezintă rezultatul unei poluări recente, de tip accidental sau punctual.

Efecte posibile: din cauza indicatorului Fier, apa poate prezenta colorare brun-roșiatică, fără a implica un risc pentru sănătate.

HIDRO PRAHOVA S.A. a dispus măsuri de remediere și monitorizare suplimentară a calității apei, în conformitate cu instrucțiunile DSP Prahova.

Vă vom informa imediat ce rezultatele analizelor vor confirma încadrarea în limitele prevăzute de legislația în vigoare.


S.C. HIDRO Prahova S.A. își cere scuze pentru disconfortul creat și asigură că întreprinde toate demersurile pentru remedierea acestora. 

Distribuie anunțul!

Sari la conținut