INFRASTRUCTURA DE APĂ
Sistemul de alimentare cu apă potabilă al HIDRO Prahova S.A. cuprinde ansamblul construcțiilor, terenurilor, instalațiilor tehnologice și echipamentelor funcționale, inclusiv dotările specifice prin care se realizează acest serviciu public. Componentele din cadrul sistemelor de alimentare cu apă și canalizare aflate în exploatare se referă la: captări, conducte de aducțiune, stații de tratare, stații de pompare, rezervoare de înmagazinare, conducte de transport și distribuție a apei (inclusiv bransamente și apometre), racorduri, colectoare de canalizare, stații de pompare și stații de epurare.SISTEME DE ALIMENTARE CU APĂ
HIDRO Prahova preia 35 % din apa introdusă în sistem din surse de subteran și de suprafață, aflate în administrarea A.N Apele Române R.A, prin intermediul forajelor, captărilor cu drenuri, captărilor din izvoare sau prin captări de mal/albie.
Pentru localitățile care nu beneficiază de surse de apă proprii, HIDRO Prahova S.A. cumpără apa tratată din stațiile furnizorilor – SC ESZ SA Prahova, S.C Hidro Jepi S.A și Parcul Industrial Vălenii de Munte, prin intermediul unor branșamente la conductele de aducțiune și transport apă. Conductele de aducțiune, cu o lungime totală de 206,148 km, fac legătura între captări, stațiile de tratare și rezervoarele de înmagazinare a apei.
• Stațiile de tratare
HIDRO Prahova S.A. are în exploatare 7 stații de tratare pentru apa de suprafață, în orașele Azuga, Sinaia, Comarnic, Câmpina și Slănic, dar și 44 stații de clorinare. În cadrul acestor stații se realizează tratarea apei brute preluată din sursele de suprafață și dezinfecția apei captată din izvoare sau prin foraje.
Cea mai mare capacitate este înregistrată la stația de tratare a apei din Câmpina – 450 l/s.
Statia de tratare a apei potabile Voila – Campina
Rezervoare de înmagazinare
Pentru înmagazinarea apei, HIDRO Prahova S.A. dispune de 122 rezervoare, grupate pe 89 de amplasamente. Volumul total de apă ce poate fi înmagazinat este de 75.620 mc.Stații de pompare și repompare
Pentru 32 de localități din aria de operare (8 din zona urbană și 24 din mediul rural), pomparea apei potabile în rețelele de distribuție ale localităților se realizează prin intermediul a 83 de stații de pompare și repompare.Rețelele de transport și distribuție
Transportul apei potabile către rețelele de distibuție a apei se realizează prin intermediul conductelor, a căror lungime totală este de 164,543 km. Rețeaua de distribuție are o lungime de 1.621,348 km și alimentează 70.024 branșamente (66.343 – clienți casnici, 2.830 – agenți economici și 851 – instituții publice). La nivel de branșament, gradul de contorizare este de 92,22 %. În anul 2016, volumul de apă livrat către consumatori a fost de 8.883 mii mc.–
Preluarea și epurarea apelor uzate
Infrastructura de apă uzată
Rețelele de canalizare
În majoritatea localităților, rețelele de canalizare funcționează în sistem unitar. Excepție fac câteva zone din localitățile Câmpina și Bușteni, reprezentând 9 % din lungimea totală a rețelelor, ce au sisteme de canalizare separate pentru colectarea apelor pluviale de cele menajere. Lungimea totală a colectoarelor de canalizare este de 318,643 km, acestea preluând apele uzate provenite de la utilizatori prin 11.879 de racorduri (10. 235 – clienți casnici, 1345 – agenți economici și 299 – instituții publice).Stații de pompare
Până la punerea în funcțiune a stațiilor de pompare executate prin Proiectul POS Mediu, în aria de operare a societății HIDRO Prahova S.A. se lucrează cu 13 stații de pompare, la Câmpina, Sinaia, Sălciile și Baba Ana.Stații de epurare
Tratarea apelor uzate se realizează în 14 stații de epurare, ale căror trepte de tratare și debite proiectate au următoarele caracteristici:
Stații de epurare ape uzate (SEAU) cu treaptă mecanică, biologică și terțiară: Mizil (45 l/s), Brebu (4 l/s);Stații de epurare ape uzate cu treaptă mecanică și biologică: Sinaia (109 l/s), Breaza (54 l/s), Câmpina (150 l/s), Băicoi (40 l/s), Plopeni (65 l/s), Urlați (32 l/s), Slănic (15 l/s), Vălenii de Munte (3 stații cu 110,65 l/s), Fântânele (15 l/s);
Stație epurare ape uzate cu treaptă mecanică: Poiana Câmpina (18 l/s).O parte din stațiile de epurare, cum ar fi cele de la Sinaia, Breaza, Câmpina, Plopeni, Urlați și Vălenii de Munte, beneficiază de lucrări de extindere și modernizare finanțate din fonduri europene, investiții în curs de implementare prin proiectul ,,Fazarea proiectului – Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în jud. Prahova”.
În cadrul stațiilor de epurare din localitățile Sinaia, Câmpina, Breaza și Vălenii de Munte funcționează laboratoare specializate, în cadrul cărora se realizează monitorizarea de control pentru:
1. apele uzate, neepurate în punctul de control (cămin intrare);
2. apele uzate epurate mecanic;
3. apele uzate epurate biologic;
4. apele uzate epurate în punctul de evacuare spre emisar.Aici sunt efectuate analize fizico-chimice pentru apele uzate – indicatori de calitate și analize fizico – chimice ale nămolului brut și stabilizat – parametrii chimici : pH, umiditate, indicele de volum, raport mineral/volatil, culoare și miros, conform reglementarilor în vigoare (HG 188/2002 actualizată, HG 352/2005 și prevederile AGA).
În cadrul stațiilor de tratare din Sinaia – Valea Dorului, Comarnic, Câmpina, Schiulești și Ștefești funcționează laboratoarele de apă care monitorizează permanent apa tratată pe fluxul tehnologic. Laboratoarele Opler – Sinaia, Câmpina și Fântânele – Mizil, înregistrate la Ministerul Sănătății, realizează monitorizarea de control a apei potabile distribuită consumatorilor, pe întreaga arie de operare a HIDRO Prahova S.A, în conformitate cu prevederile Legii 458/2002 si HG 342/2013.