Întrerupere temporară a furnizării apei în municipiul Câmpina și în comuna Poiana Câmpina (parțial) – lucrări asupra rețelei de distribuție

Actualizare – 7 decembrie 2025, ora 08:00

Au fost remediate toate punctele menționate în comunicatul anterior (avarii punctuale și intervenții asupra vanelor), iar operațiunile de spălare și purjare a rețelei au fost finalizate.

Furnizarea apei a fost reluată, însă atingerea debitului și presiunii normale va necesita o perioadă de timp, în funcție de reumplerea completă a rețelei de distribuție și de stabilizarea hidraulică a sistemului.

‼️Facem din nou precizarea că apa NU este potabilă și nu poate fi utilizată pentru consum uman, fiind destinată exclusiv utilizărilor menajere (igienizarea grupurilor sanitare), în conformitate cu recomandările DSP Prahova.

Hidro Prahova S.A. monitorizează în permanență parametrii de funcționare ai rețelei.


Ca urmare a umplerii conductelor și a reintroducerii apei în sistem, au fost identificate avarii punctuale, fiind necesară intervenția operativă pentru stabilizarea rețelei. Totodată, în conformitate cu recomandările primite de la Direcției de Sănătate Publică Prahova la reluarea furnizării de noaptea trecuta, este obligatorie efectuarea spălărilor și purjărilor sistemului de alimentare cu apă.

În acest context, Hidro Prahova S.A. va întrerupe temporar furnizarea apei începând cu ora 22:00, pentru o perioadă estimată de aproximativ 10 ore, în funcție de evoluția lucrărilor din teren.

Lucrările vizează:

  • remedierea avariilor apărute în urma reluării furnizării
  • schimbarea de urgență a unor vane
  • spălarea și purjarea rețelei de alimentare cu apă

Menționăm că, în prezent, Hidro Prahova S.A. furnizează apă populației în conformitate cu adresa transmisă de DSP Prahova, din Stația de Tratare a Apei Voila.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele Hidro Prahova S.A. sunt mobilizate pentru reluarea furnizării în cel mai scurt timp și în condiții de siguranță sanitară.

Toate celelalte localități rămân într-un program normal de livrare a apei, cu interdicția de utilizare pentru consum uman, conform dispozițiilor și recomandărilor transmise de DSP Prahova.

Distribuie anunțul!

Sari la conținut