PRECIZĂRI PRIVIND INTERVENȚIA LA REȚEAUA DE ALIMENTARE CU APĂ DIN CARTIERUL ZAMORA – BUȘTENI

Înțelegem nemulțumirea și disconfortul create abonaților din zona Zamora, orașul Bușteni, în urma întreruperii prelungite a alimentării cu apă, începută luni, 9 noiembrie.

Dorim să facem câteva precizări cu privire la această intervenție.

Lucrările au vizat cuplarea unei conducte noi de alimentare cu apă la conducta existentă DN 400 mm și au fost realizate în cadrul proiectului „Acces Rutier Complementar Descărcare A3 Azuga–Bușteni”. Execuția acestora a revenit firmei responsabile de implementarea proiectului, HIDRO PRAHOVA S.A. nefiind executantul lucrărilor.

Implicarea reprezentanților HIDRO PRAHOVA a constat în acordarea sprijinului tehnic și efectuarea manevrelor necesare asupra rețelei de alimentare cu apă, pentru desfășurarea intervenției.

Deși termenul inițial comunicat pentru finalizarea lucrărilor a fost luni, 9 noiembrie, ora 15:00, condițiile tehnice întâmpinate în teren au impus prelungirea succesivă a intervenției. Noile termene estimate au fost comunicate public pe măsură ce au fost primite informații privind evoluția lucrărilor. Marți, 10 noiembrie, începând cu ora 12:00, furnizarea apei a fost reluată, revenirea alimentării la punctele de consum realizându-se treptat.

Înțelegem că modificarea repetată a termenelor de reluare a alimentării cu apă a generat nemulțumire și dificultăți pentru locuitorii afectați. Știm că lipsa apei, chiar și pentru o perioadă temporară, afectează activitățile cotidiene, iar o intervenție care se prelungește peste termenul anunțat inițial amplifică acest disconfort.

Ne-am asumat comunicarea permanentă a evoluției situației și am transmis actualizările pe măsură ce acestea au fost disponibile. Regretăm durata intervenției și efectele asupra abonaților afectați.

Vă mulțumim pentru răbdare și înțelegere.

Distribuie anunțul!

Sari la conținut